Etichete

, , , , , , , , , ,

Aşa cum am promis în articolul precedent, voi discuta mai pe larg despre mâncarea pe care am savurat-o de-a dreptul la greci. Ţin să menţionez faptul că mâncarea lor este similară în anumite privinţe cu a noastră. E foarte posibil să avem câteva influenţe, nu zic nu.

Dar să încep cu începutul, să discut despre mâncare în funcţie de traseul pe care l-am avut de parcurs.

Asta înseamă că voi începe cu Bulgaria.

Mâncarea la bulgari a fost delicioasă şi la un preţ chiar foarte bun. Nu vreau să o ridic în slăvi dar poţi avea un prânz chiar foarte bun în Veliko Târnovo! Deşi mulţi spun că e un oraş drăguţ şi doar atât, eu ţin să îi contrazic. Mie îmi pare rău că nu am stat decât câteva ore. Aş fi luat la pas fiecare străduţă şi aş fi încercat mâncarea din mai multe restaurante. Dar ştiind că nu voi sta decât câteva ore, am ales să merg la cel mai faimos restaurant al lor, Shtastliveka. Nu pot să îl pronunţ corect din prima dar credeţi-mă că mâncarea a fost excelentă. Localul avea un decor vintage care-mi place mult, o privelişte suuuuper tare asupra oraşului şi ospătari care vorbesc româneşte. Noi am comandat în română meniul dar am plătit în leva.

_DSC0177

Decorul vintage al restaurantului

So, am comandat minunata mâncare de mai jos, îmi pare rău că nu mai reţin numele exact al fiecăreia dar eu am mancat ceva cu carne de pui, legume la gratar şi cartof copt. Yum, soul food, good food.

_DSC0178

Prepartul meu cu carne, legume la grătar şi cartof copt. A, şi cu usturoi, ca să fie

_DSC0183

Să mănânci cârnaţi aşa elegat, cât de cât?

Lăsând cu o urmă de regret mâncărica de la Veliko, am mai ciugulit ici colo chestii de la benzinărie ca să ne ţină peste noapte aşa încât nu merită precizate. A, am mai avut un mic dejun cam slăbuţ la hotel, o clasică omletă cu care nu aveai cum să greşeşti dar a fost cam ratată pentru că nu era gătită uniform…Cam scârbos…

IMG_20170917_085917843

Uite tu ce omletă…

Gata, vine Grecia. Keep calm and prepare.

Prima mâncare la greci am luat-o în portul Igoumenitsa, ne-am luat un mega platou pe care le-am împărţit în şase câţi am fost. Bună, ieftină şi ne-a potolit foamea.

IMG_20170917_180029271

Platou de şase persoane

Apoi pe tot parcursul sejurului corfiot am mâncat de la mai multe restaurante, majoritatea amplasate pe malul mării. Am evitat să merg în locuri care nu aveau review-uri pe Tripadvisor pentru că nu ştiai cu ce te poţi alege. După plimbarea cu ATV-ul descrisă aici eu am stat seara la hotel iar restul grupului au mâncat o cină oribilă la un restaurant random, fără să caute pe net. Nu vreau să spun că aşa sunt toate, dar mie îmi place să am parte de experienţe culinare mişto oriunde merg şi de aceea aleg să îmi planific.

În ziua de luni am luat un mic dejun englezesc la Ark, bunicel şi îndestulător, prânzul undeva pe strada principală din Agios Gordios, la un fel de fast-food, pentru un gyros.

IMG_20170918_105059976

Average english breakfast

IMG_20170918_141841309

Gyros şi o ”limonadă”

După o bălăceală zdravănă ne-am îndreptat hămesiţi către minunatul restaurant Ortholithi. Cred că am avut parte de cele mai bune preparate aici! Au adus bruschete, ouzo şi pepene din partea casei iar preparatele noastre au fost gătite foarte bine, parcă erau gătite cu mult suflet. Am mâncat o vânătă cu sos de roşii la cuptor şi cu feta pe deasupra şi un platou gyros pentru 2 persoane, dar cu mai multe vegetale. DELICIOS!

IMG_20170918_203008042

Cina de la Ortholithi

De mic-dejun nu vă mai spun pentru că am decis să îmi fac ceva rapid în camera de hotel, experienţa de la Ark nu m-a convins că merită bătut Agiosul pentru asta.

Daaar…lipsea ceva. Era deja miercuri şi eu nu mâncasem fructe de mare şi peşte. Aşa că am decis să rezolv asta repede şi am mâncat (tot pentru 2 persoane) un mega platou de peşte cu icre (sunt diferite icrele lor de ale noastre, adică mai nasoale şi se numesc Taramosalata), calamari, creveţi, 2 tipuri din peştele lor local (sorry, nu am reţinut dar avea culoarea roşie), cartofi prăjiţi, măsline, tzatziki şi salată. Ce să mai, un festin. Taverna Theodoros ne-a încântat papilele gustative de data aceasta, aşa încât recomand cu drag şi acest loc.

IMG_20170920_151610195

Ah…numai la platoul ăsta mă gândesc. :))

Pentru cină am ales să merg în alt local, tot pe plajă, tot cu review-uri bune, numit Thalassa. E cam cel mai spaţios local din Agios Gordios. Servirea e ok, în sensul că ospătarii nu sunt ciufuţi ca la Ark, dar durează o vecie până când îţi aduc mâncarea. Dacă nu te deranjează foarte tare asta atunci experienţa e foarte plăcută. Pe mine nu m-a deranjat. Mâncarea de altfel e delicioasă, nu am ce să îi reproşez. Mai ales că am fost de două ori aici ca să încerc mai multe mâncăruri din meniu. În prima seară am ales să mînânc Stifado (o tocăniţă din carne de vită cu orez alb şi cartofi), o cafea grecească care nu m-a dat pe spate iar la desert am ales iaurt cu miere şi nuci (bunuţ dar banal) şi am gustat de la masă cine mai avea desert, baklava cu o cupă de  îngheţată (da, sunt mai des întâlnite deserturi turceşti, ei nu prea au deserturi în general).

Prânzul de a doua zi a fost cu view: am mers în Corfu Town, ocazie în care am avut şi eu parte de o cafea bună de la Earth Cafe.

_DSC0770

Deci prânzul am vrut să fie într-o locaţie mişto aştfel încât am ne-am cocoţat pe un deal până la Cafe Kanoni. Abia când am ajuns acolo am văzut că treceau avioanele prin faţa cafenelei (era aeroportul foarte aproape). Aşa că era şi mai spectaculos, stăteam cu ochii lipiţi de geam până când zăream următorul avion. Aici am vrut să beau o cafea, bineînţeles, doar eram la o cafenea, şi să mănânc ceva lejer. Capuccino-ul a fost foarte bun, la fel şi baclavaua cu salata. Dar Doamne cât am aşteptat până când au venit toate! Am făcut un compromis şi le-am spus că vrem toate felurile  deodată pentru că altfel ne apuca seara acolo. Dar localul chiar drăguţ, priveliştea deosebită, mâncarea bună.

_DSC0917

Felurile principale de la Cafe Kanoni

_DSC0915

Nu era al meu desertul dar mi-a plăcut cel mai mult 😀

Ultima cină a fost tot la Thalassa, aşa cum am menţionat şi mai devreme. Mi-am luat un gyros de data asta (la ei gyros-ul este cu carne tăiată bucăţi mici şi preparată pe grătar, ceapă taiată în bucăţi mari, salată, roşii, cartofi prăjiţi, lipii unse cu ulei de măsline şi tzatziki, vine de obicei la farfurie). Apoi mi-am mai luat un preparat vegetarian cu vinete, roşii, ardei şi feta. Absolut delicios, iar de la masă am mai gustat un preparat din carne de miel gătit împreună în folie de copt cu roşii şi cu cartofi. Ce să mai, good food!

În concluzie, pot afirma că este adevărat, mâncarea grecilor e divină! Asta dacă eşti o/un foddie ca mine. Dacă eşti o persoană mai pretenţioasă care nu mănâncă prăjit, carne de miel, ţap, cocoş sau feta, atunci s-ar putea să nu îţi pice bine. Daaaar, există un mare dar, sunt atât de multe preparate vegetariene GUSTOASE, încât mi se pare imposibil să nu ai parte de ceva gustos pe tărâmul corfiot. 😀

Drept sfat, v-aş sugera să luaţi un platou şi un fel principal pe care să îl împărţiţi cu mai multe persoane pentru că porţiile sunt mari, garnitura de cartofi prăjiţi este omniprezentă şi ieşi mai bine la bani aşa. Şi nu vă faceţi griji, preparatele sunt scrise în meniu mai întâi în greacă, apoi în engleză aşa că veţi şti ce comandaţi. Ca să nu uit, preţurile de persoană la o masă, fie prânz sau cină au fost undeva între 8 – 15 EURO.

Cam atât despre mâncare, în mare. Poate în următoarele articole o să o dau în istorie dacă vă interesează (lasaţi-mi un comentariu dacă da).

Cu bine,

Mirela

Anunțuri